Îmi place să mă plimb prin pădure, n-am ce zice. Fie pe jos, fie cu mașina. Depinde după caz ce aș vrea să fac în ziua aia: ori să mă bucur de mersul pe jos prin pădure, ori să văd cât mai multe.

În cazurile în care îmi place mersul pe jos, nu mă abat extraordinar de la drum. Stau pe cărarea mea, mă plimb în jurul casei la țară, mă bucur, urc, cobor dealurile și cam atât. Am mai zis pe aici că am o troiță făcută de socrul meu undeva la intersecția a două drumuri forestiere și cam ăla-i reperul.

Când vine vorba de mers cu mașina, iau tarapanaua și plec în pădure. Toamna, cel puțin, când văd cum cad frunzele și totul e colorat, e nemaipomenit să trec cu mașina prin frunzele ălea căzute. Bine, am descoperit acum, primăvara, că e plăcut să dai cu mașina și în crengile de pin lăsate când sunt pline de polen, dar asta e altă discuție.

Într-o zi, am hotărât împreună cu soția, o verișoară și o mătușă să mergem cu mașina să dăm o tură prin pădure. Vedem unde ne-o duce mașina și ce găsim acolo unde ne-o duce. Am mers cred că vreo 10 kilometrii în adâncimea pădurii până a dat să ne scoată pe un drum mai amenajat.

Ca să ajungem la drumul ăla mai amenajat, trebuia să urcăm dealul pe o pantă, nu exagerez, cred că avea vreo 30° înclinație. Am urcat cât am urcat și mi-am luat panică, nu mai vedeam deloc drumul.

Cum nu prea aveam noțiunea fricii în pădure noi, soția s-a dat jos să mă dirijeze. „Ia la stânga!” „Prea mult!” și alte d-ăstea cât să urc coasta aia. Era ultima strigare să ieșim direct în drumul forestier și să ne întoarcem către casă.

Am ieșit, s-a urcat și ea în mașină, a fost totul eficient și ok. O singură problemă aveam: în fața noastră se uita un urs la noi ca la felul 14, cred că își punea singur întrebări:

Ce naiba or fi făcând și ăștia și de unde au venit!?

Nu de alta, dar stătea exact ca un câine în fund pe stradă să se uite la noi ce facem. Nu ne-a atacat, nu ne-a mârâit, nu ne-a intimidat în niciun fel. Pur și simplu, era foarte curios să vadpă ce s-a întâmplat și de unde am apărut. Noi?! Am început să țipăm în mașină, eu am dat un 6000 rpm în bord să îl sperii.

Normal că s-a speriat de noi, s-a întors și a luat-o la fugă înapoi în pădure.

Hai da’ duceți-vă mă, că voiam să vă arăt drumul doar, ce urlați așa? Hai sictir!

Ursache de la toplița, Argeș.

sursă foto: Freepik