V-am povestit în rândurile trecute despre faptul că via trebuie întinerită la fiecare tundere și că anul ăsta am fost destul de drastic în sensul ăsta. Am lăsat doar joarde tinere pe fiecare butuc și acum aștept toamna să văd roadele.
Tot anul ăsta am ales să nu înmulțesc via pentru mine, ci pentru alte persoane. Din ce am tuns am selectat lăstari tineri, numai buni de pus la înrădăcinat. Și fix ce a urmat mi-a confirmat, încă o dată, teoria cu întineritul.
Am pus butașii la înrădăcinat și am așteptat. Un set de 16 stă la geamul din bucătărie, iar altul la un geam unde temperatura e mai scăzută. După trei săptămâni, erau deja plini de rădăcini. Semn clar că selecția a fost bună.
Într-o dimineață, în timp ce îmi beam cafeaua liniștit, am avut revelația zilei, lunii și poate chiar a anului: fiecare butaș avea câte doi ciorchini mici de struguri. N-am stat pe gânduri și am făcut poză, pentru că era prea tare faza ca să nu o documentez.
Și aici vine legătura. Tocmai din motivul ăsta se insistă pe întinerirea viței de vie primăvara. Dacă niște butași fără rădăcini, care abia se chinuie să prindă viață, reușesc să ducă până la capăt inclusiv formarea unor ciorchini, vă dați seama ce se întâmplă în vie, acolo unde planta e deja bine înrădăcinată și hrănită constant?
Practic, orice joardă nouă ar trebui să producă struguri. Cât de mulți vor fi pe fiecare nu mă bag să estimez, dar un lucru e clar: rodul se anunță viguros.
Abia aștept să văd mugurii la via de la țară. Acolo lucrurile sunt puțin diferite față de bucătărie pentru că nopțile au fost mai reci. Temperaturi pozitive, dar reci. Și sunt curios cum o să se vadă diferența în ritmul de dezvoltare.
Lăsați un comentariu