Unul din cele mai arzătoare subiecte ale anului ăsta la țară a fost reparația tuturor aleilor prezente pe lângă casă. Și când zic toate aleile, mă refer la absolut toate.

Subiectul este unul destul de evident și de ce necesită intervenție neapărat: nu vrem structura de fundație a casei să fie afectată în vreun fel. Nu vrem să avem parte de vreun perete plecat în vale la cumpărături pentru că nu se mai ține bine pe picioare.

Chiar atunci când am renovat camera noastră, am observat că am avut o crăpătură pe podea. Nu știu dacă lipsa aleii a contribuit foarte mult, deși sunt sigur că nu a făcut bine, dar am preferat să mă știu spălat pe mâini de păcate.

Dacă te uiți în toate proiectele de case, cele care arată și structura de fundație, o să observați că toate au pe lângă casă o suprafață de lățime de 80 de centimetri pentru drenajul apei. Plus de asta, casa este executată pe înălțime de minim 50 de centimetri pentru a evita contactul prelungit al fundației cu apa. (Vedeți inundațiile recente din județul Galați. Nimeni nu avea casa supraînălțată.)

Supraînălțarea e rezolvată, nu ar fi asta o problemă, bunicul nu a fost vreun inginer dar știa că nu trebuie să îi ia apa casa. Problema cea mai mare e suprafața aceea de drenaj. Pe vremuri nu era luată în considerație, neexistând decât autorizații de construcție eliberate pe viu grai, dar oamenii își făceau alei din beton pe lângă casă. Motiv pentru care am fost nevoit să le refac.

Aveam trei zone critice unde a trebuit returnat beton:

• Pe aleea principală de acces cu mașina către curte. Aceasta trece pe lângă bucătărie și era deja pavată în trecut cu beton. Pavelele însă nu au fost suficient de groase și au crăpat în timp, cu apa mergând înspre bucătărie direct. Rezultatul a fost ca atunci când au fost scoase să vedem numai pământ și mocirlă sub, nici un pic de nisip.

• În spatele bucătăriei, după cum se vede, nu era deloc nici o alee sau placă de beton. Toată apa din curte se aduna acolo și se ducea sub bucătărie. Având peretele acolo mereu ud, s-a acumulat atâta umiditate în sus pe perete încât m-am trezit cu mucegai în casă. Turnat și aici.
• Cum ziceam mai sus, lângă casă aveam de turnat alee. Aici aveam un 50%-50%: jumătate era alee turnată, dar jumătate (în dreptul cămării) nu era. Apa a pătruns sub alee, s-a lăsat pământul și s-a rupt.

Tot betonul turnat a fost făcut cu o pantă de minim 5° de înclinație către exterior pentru a nu sta apa. Panta a fost dată cu bolobocul foarte ușor, am urmărit să mușc din linia ce arată că e nivel perfect. În plus de asta, pe lângă casă am făcut și o rigolă pentru a putea prelua toată apa ce venea de pe drum în curte.

Plăcile de beton turnate au fost de minim 10cm. Aș putea spune că la prima situație, placa are 20 de centimetri, nu 10. Iar pe laterala casei ating 15 centimetri. Armarea a fost făcută cu plasă de Buzău cu ochi de 100 mm și sârmă de Ø4.

Armarea este un subiect foarte important la absolut tot ce înseamnă construcție de beton pentru că aceasta oferă rigiditate lucrării. Nu poți turna o suprafață de beton și să ai pretenția să reziste în timp fără să o armezi măcar un pic. Și se întâmplă câteodată să nu ai chiar plasa de mai sus. Nu vă faceți griji, eu am folosit inclusiv rabițul vechi de pe gard pentru armare. Important e ca toată suprafața unde se toarnă betonul să fie armată.

Ăsta a și fost motivul pentru care am cumpărat betoniera în primăvară. Știam ce urmează și știam ce am de făcut acolo. Plus că era de muncă și nu aveam de gând să fac nimic la mână. Pot spune cu mâna pe inimă că m-a scos din toate belelele betoniera acum.

Restul de alei mai sunt într-o stare câtuși de cât bună. Cu toate astea, urmează să le torn pe toate de la zero. Am rezolvat partea importantă și structura de rezistență care era mai grav afectată de infiltrațiile de apă.