Dacă e un lucru ce-mi place la țara asta e relieful. Îți permite să vizitezi muntele fără bătăi de cap, ai foarte multe așezări pe dealuri pentru că sunt cele mai benefice, câmpiile oferă recolte bogate țării (ar oferi, că aici e un subiect de discutat destul de intens).

Avem și Delta Dunării, o rezervație naturală ce adăpostește o faună extraordinară și vastă, o zonă ce ar fi putut fi industrializată pe vremea lui Ceaușescu, dar a picat regimul comunist și apoi s-a investit în a o menține cât mai naturală cu putință.

De departe însă, ce-mi place cel mai mult e să mă plimb cu mașina prin munte. În special pe drumurile ăstea care încep cu Trans: TransGăgărășan, TransAlpina, TransBucegi. Drumuri cu multe serpentine ce fac condusul palpitant și plăcut.

Am fost acum 3 săptămâni pe munte în zona Argeșului și am fost nevoit să urc pe Transfăgărășan. La momentul la care am fost eu Valea Oltului era închisă, deci traficul urma să fie haotic. Decizia a fost să urc foarte de dimineață, am plecat la ora 6 de la țară.

Un pic de istorie a acestui drum:

Drumul ăsta a fost executat pe vremea lui Ceaușescu, un drum cu un buget extraordinar de mare, oameni foarte mulți puș la muncă și chiar și jertfe omenești. Cumva datele oficiale ar spune că sunt în jur de 40 de oameni ce au murit pentru a se contrui acest drum. Din ce știu de la oameni ai locului, ar fi peste 100.

Transfăgărășanul s-a construit în urma invaziei Cehoslovaciei ca drum strategic de legătură între Centrul țării și Sud. Începe la Pitești, imediat la ieșirea din giratoriu către Bascov, cu o pancardă ce informează asta. Noi, localnicii, spunem că începe deja de la Căpățâneni pentru că între Curtea de Argeș și Pitești e considerat drum de trafic intens (plus de asta face legătura cu Râmnicu Vâlcea).

Mai multe detalii găsiți pe site-ul lor.

Revenind: Am avut surpriza de a ajunge pe la Arefu și să constat că nu era nimeni pe drum. Un Transfăgărășan așa liber nu am mai văzut de mult timp și îmi cam fac un obicei anual să urc pe el. La baraj erau 3 motociclete și o mașină, iar termometru arăta în bord 19°C. O bijuterie când știi că la București era caniculă.

Ei bine, până sus am mers glonț, fir întins, am avut posibilitatea să mă opresc să fac și poze. Iar drumul printre brazi e aproape terapeutic. La un moment dat m-am găsit încetinind, mergând agale printre ei. Uitați și voi cum se lasă drumul în pădure:

Ei bine, când ieși din pădure, ai surpriza să dai poate de unul din cele mai frumoase locuri ce mi-au fost date să le văd. Asta pentru că ploua foarte puțin, nu era aglomerat și norii se lăsaseră peste munți, dar prin ei vedeai creasta. Nu prea aș putea să descriu exact cum se vedea, poate doar așa:

Am și o surpriză pentru voi: știu că cei ce veți citi pe aici veți confirma că ați mers pe Transfăgărășan, îl aveți în minte. Și sigur știți ce aglomerat era la Cascada Capra, toate mașinile se opreau acolo să vadă ce e de văzut. Iată cum era la ora 8 dimineața:

Eram eu, soția și cu încă un grup cu o mașină opriți. Nici măcar cei de la tarabe nu deschiseseră, era un om care a reușit să pună niște cârnați pe masă (Apropo, dacă treceți prin munți și nu vă luați cârnați de bere, ați mers degeaba.)

Sus, la ora 8:30 când am ajuns, parcările erau goale. Cele cu plată nu aveau decât vreo 30 de mașini (însumate), iar mai în față, pe zona de Belvedere unde se poate parca nu era nici o mașină. Am parcat de nu mi-a venit să cred.

Cumva, ăsta a fost și avantajul meu pentru că urma să urc pe munte, stăteam vreo 10 ore. La 10 lei pe oră parcarea, rămâneam fără 100 de lei așa, fluierând. Deci, pentru cei ce vreți să faceți trasee în zona Argeșului, aveți și parcări disponibile.

Peisajul? Ce să mai zic, uite-l aici: