Ieri s-au împlinit douăzeci și unu de zile de când am pus mustul la fermentat și a început a se face vin de unul singur, de nebun acolo. Cu niște mici probleme și reorganizări teritoriale, am atins zilele și i s-a făcut timpul să fie tras de pe drojdie.

Prima chestiune pe care am făcut-o a fost să mă duc în pădure. Nu m-am dus de nebun sau să urlu, nu vă speriaț, am fost să caut o ramură de alun deoarece este cea mai elastică și mă ajută să verific nivelul de depunere din damigeană. Știu că probabil voi nu o să aveți acces la acea ramură așa că vă recomand cu tărie un diblu de Ø6 de fag canelat din comerț.

Principiul ramurii este de ajutor pentru când se face transferul de lichid din damigeană în alt recipient să nu luăm și depunerea. Depunere care este cu probleme și dă acel gust de rânced.

Ăsta e și unul din motivele pentru care se face acest transfer după 21 de zile. Vinul nu stă din fiert și este tras cu tot cu drojdia rămasă în noul recipient. Ideal ar fi să stea din fiert, dar mai mult ca sigur în octombrie nu va sta. La mine în beci sunt 19°C relativ constant (minima am văzut-o la 18.5 și maxima s-a dus în 20 cu ușa deschisă) și tot nu a stat. Dar am observat că damigeana dădea vapori de CO2 cam la un minut (bolborosea, așa vă dați seama) și era suficient.

Nivelul de marda (așa numim noi depunerea din damigeană) se vede unde am marcat cu roșu. Iar asta e depunerea pentru vinul alb, la cel roșu se vede mai proeminent și era mai multă. Furtunul cu care facem transferul se va prinde cu o bandă adezivă (scotch, bandă adezivă etc) de acest lemn la un centimetru mai sus față de nivelul de depunere. Așa vă asigurați că aveți un lichid relativ curat.

Ce am făcut aici e ceva nou față de anii trecuți, când eram o persoană foarte zgârcită și puneam furtunul direct la un centimetru de la baza lemnului, fără a măsura depunerea, iar în noul vas trăgeam și depunerea. Chiar și anul trecut am făcut asta (de două ori) și mi-a părut rău apoi pentru că în sticle am avut depunere.

Să ne înțelegem, încă sunt o persoană zgârcită. Dar mai bine pierd cinci litri de vin în plus față de ce arunc decât să fiu nevoit să arunc vinul mai târziu în timp (nu l-am aruncat, dar nici nu l-am considerat piesă de rezistență).

Mi-a plăcut culoarea vinului alb, are o culoare foarte nuanțată, un galben spre verde mi s-a părut la lumina becului aprins. La lumină naturală este un galben plăcut, translucid.

Pentru tras vinul din damigeană puteți folosi această pompă de amorsare și transfer lichide, să nu mai fiți nevoiți să trageți cu gura (în special pentru șoferi e bună pompa asta). Cu toate astea, aș vrea să vă atrag atenția că această pompă face o mică presiune în damigeană la amorsare, existând riscul să ridice depunerea în vin.

Din acest motiv, am preferat să folosesc o tragere directă, cu gura la furtun, pentru a porni trecerea. Pompa am folosit-o pe post de supapă de sens pentru a nu se întoarce nimic în damigeană din același principiu: să nu agit mizeria.

Toată procedura s-a repetat și la vinul roșu, iar la final am rămas cu 35 de litri buni de vin alb și 110 de vin roșu.

Vinul roșu va sta la macerat în continuare timp de minim 21 de zile (optim este de 28 de zile pentru a se face o depunere de mizerie bună). La vinul roșu oricum aplic altă rețetă față de vinul alb sau rose, pentru a putea rămâne cu culoarea de vin roșu.

Vinul alb va sta maxim 21 de zile la macerat, se mai face o tragere de pe depunere (va mai fi o mică marda, dar nu la fel de mult ca la prima mână), se transferă la loc la damigeană și i se adaugă bentonita și dioxidul de sulf / metabisulfitul pentru conservare.