Cred că v-ați prins de prin postările mele că am ceva cu Italia: Limoncello, Toscana, etc. Însă primul nostru contact cu Italia nu a fost chiar așa de „prietenos” să zicem.

Prima oară când am mers noi în Italia a fost în anul 2018 și a fost în capitală, în Roma. Am fost pe perioada iernii, la început de Decembrie. Deși la noi dârdâiam bine de frig atunci, acolo am găsit numai temperaturi bune.

Ideea e că am găsit o cazare destul de unică pe Booking, Domus Sessoriana care, la prima strigare, promitea extraordinar. Era frumoasă de la exterior, era cumva aproape de centru cât să mergi pe jos (mă rog, aproape, ce mai sunt astăzi 15.000 de pași…). Așa că am ales.

Am ajuns acolo și am dat de o clădire imensă cu un… clopot sus în turlă. Fac aici o mențiune cum că am ajuns noaptea, deci impactul a fost un pic mai dur față de ce ne așteptam noi. Am intrat înăuntru unde am fost întâmpinați cum se cuvine de către personal dar tot părea ceva ciudat.

Orișicât, am întocmit toate formalitățile de cazare acolo și ni s-a dat cheia. Era undeva la etajul 2 parcă. Aveau lift, din punct de vedere dotări, totul era ok.

Ajungem la etajul doi, ieșim pe „casa scării” și dăm de ce vedeți voi în poza principală a postării. Un hol lung, imens, cum rar s-a mai văzut.

Să fiu nebun, dormim în castel!

Asta am zis eu către soție și am mers destul de încrezători către camera noastră care era cumva la jumătatea holului. Și am intrat în cameră și am avut parte de un sentiment de vinovăție, cred?

Era o cameră foarte sumbră și sinistră. Asta e, dormim aici, doar nu ne ducem să dormim în mijlocul Romei, nu? A doua zi când ne-am trezit, la prima oră, am făcut un pic de cercetare despre locație (pentru că eram mai mici și ne-am dus foarte încântați, nu am fost curioși rău unde mergem) și am aflat că locația e o fostă mănăstire medievală.

Vă dați seama că de acolo am dormit efectiv ca pe ace nu? Aveam impresia că la orice pas casa e bântuită de fantome sau mai știu eu ce. Bașca, ni s-a confirmat că e o fostă mănăstire că au menținut totuși o parte din ea ca biserică. Iar Duminica, atunci când era somnul mai dulce, a bătut un clopot să ne trezească de numa’ numa’.

Ceea ce pot spune este că a fost o experiență unică. Iar acum, privind in retrospectivă la acea clădire, chiar a fost frumoasă în stilul ei. Cât despre oamenii de acolo și servire, nota 10. Totul a fost ca la carte cel puțin.