M-am tot pus pe plimbări de vreo 3 săptămâni după cum ați văzut. Ba la munte, ba la Deltă, numai la țară nu am mai fost să văd care e situația pe acolo.

Ei bine, lasă că am fost săptămâna trecută și era să fac infarct când am văzut cât de mari erau lianele viei. Băi fraților, Jungle Book e mic copil cu ce aveam eu acolo.

Mă uitam așa de pe terasă de la mine în zare la via plantată acum 3 ani, cea altoită, de cumpărat și vedeam niște liane ce se înălțaseră peste șpalierii puși de mine la vreo 2 metri. Dacă mai iau în calcul și șpalierul care are alți 2m, crescuse de mai avea un pic și se făcea copac.

Belea mare n-ar fi, dar o astfel de împădurire (că acolo era pădure, nu plantație, la cum crescuse) limitează accesul soarelui peste aceste vii. Să vă explic:

Atunci când alegem să plantăm via pe șpalieri, nu alegem o distanță mare între șpalieri. Eu merg pe 80 cm între ei, maximum fiind un 1 metru. Ei bine, soarele intră între vii de la ora 10 până pe la ora 19 (monitorizat acum o săptămână și da, am stat să urmăresc. Curiozitatea care a omorât pisica). O împădurire de-asta nu coace strugurii (de fapt, până la copt, nu îi lasă să se dezvolte cum trebuie).

Se mai întâmplă o chestie atunci când via se dezvoltă așa haotic: toată energia de dezvoltare ce ar trebui să meargă în struguri va merge în joardele de vie. Pe scurt, și o zic din experiență proprie, strugurii se vor usca, neavând putere să ducă via și joardele dar și strugurii. Pentru că există o vorbă din popor:

Un pom dacă nu mai duce fructul și pe el însuși va vărsa fructul pentru a rămâne în viață. O viță de vie duce până moare ea.

De asta via se și copilește. Iar ăsta e cumva un subiect ce trebuie să îl acoperim de acum pentru a ne pregăti pentru mai târziu.

Așadar, cum facem să ajungem de aici:

Aici:

Cu o foarfecă de vie se execută tăierea în verde. Am luat exemplu mai jos de o joardă ce am copilit-o și așa voi face toată via:

Joarda se observă că are strugure pe ea, așadar nu este tocmai benefic să „scăpăm” de toată joarda, dar principiul de bază este „ruperea” (am pus în ghilimele pentru că mie nu îmi place să rup via, o tai frumos pentru a evita să fac răni mari unde poate pierde seva) la o frunză deasupra strugurelui. Astfel se asigură umbra necesară de la acea frunză, chiar dacă pare puțin, dar și soarele necesar pentru coacerea strugurelui.

Pe același principiu am tăiat toate joardele de sus, cât mai aproape de frunză, pentru a nu avea probleme de pierdere mare a sevei.

Copilitul eu personal îl fac în August, după perioada caniculară. Frunzele mari prezente până atunci protejează la o eventuală grindină ce ar putea distruge recolta. Când faci o afacere din asta, există plasă de grindină și atunci copilești la ras totul încă din iulie.

Încă o chestie ce o las aici ca idee pentru unii: înmulțirea se poate face și în verde. Iar via se va muta la toamnă, în noiembrie. Problema cea mai mare este că lăstarul mutat nu va avea rădăcini mari, existând riscul de îngheț peste iarnă al acestuia.

P.S. Evitarea oricărei infecții a viei (nu a voastră, că nu prea are ce se infecta la voi) după tăiat / copilit se poate face cu sulfat de cupru. Acum n-am făcut-o, deoarece n-am copilit, dar o voi stropi la copilire.