De vreo doi ani m-am apucat un pic mai serios de mobilă încât să experimentez diverse design-uri și metode diferite, dar adevărul e că un mic tâmplar zace în mine de pe vremea când eram țânc.
Primul meu contact cu lemnul a fost în copilăria mea, când am început prima oră de Educație Tehnologică, o materie care ar trebui să ne pună la testare aptitudinile practice din viața de zi cu zi.
Apropo, din ce am înțeles se mai face și-n zilele noastre, dar de fapt e un amalgam de teorii despre nimic. Eu am prins vremea când băieții făceau traforaj, fetele coseau, pe urmă toată lumea la gătit și nu în ultimul rând știai să-ți faci propria schiță a unei locuințe deoarece învățai toată simbolistica din arhitectură.
Ei bine, traforajul a fost feblețea mea și făceam tot soiul de suporturi de șervețele, căprioare și altele. Nu vă gândiți că aveam eu imaginație. Nici de departe, toate erau după niște șabloane ținute de profesoară în clasă, după care trasam și debitam.
S-a chinuit biata mama să găsească un set de traforaj în Curtea de Argeș cred că o săptămână pentru că nu le găseam peste tot.
Timpul a trecut, eu am crescut și când am văzut că marea majoritate a mobilei din casele noastre este din PAL, am zis că trebuie să fac și eu măcar un raft de PAL. Din nou, nu era un lucru măreț: două polițe cu delimitări între ele pentru a fi spațiu de depozitare.
Și atunci am învățat că sunt trei procese la prelucrarea mobilei:
- Debitarea la cote a pieselor.
- Căntuirea acestora pentru estetică.
- Asamblarea finală.
Și așa merge toată lumea chiar și-n ziua de azi. Dacă mergi să cumperi plăcile de-a gata debitate și căntuite, doar să le asamblezi, observi că vin cu un fel de mizerie de la cant.
Mizeria aia e de fapt adezivul ce iese pe exterior la presarea cantului. Fie că vorbim de cant de ABS sau melaminat, acesta se lipește cu un adeziv care iese pe marginile cantului.
Știți și voi când lipiți ceva cu superglue și vă rămâne pe degete din cauză că ați pus foarte mult. Nu ați pus mult, stați liniștiți, mereu iese surplusul pentru că presând se diminuează suprafața de contact.
Lăsându-i adezivul necurățat, vom vedea că în timp se va murdări mai rău doar pentru că este un adeziv. Va atrage orice firicel de praf sau de grăsime din casă încât în șase luni vă vine să aruncați mobila.
Recent, la execuția unei biblioteci de culoarea nucului, am constatat că se vede și mai rău mizeria de mai sus. Motiv pentru care am fost nevoit să introduc și un al patrulea pas în lucrul cu mobilier din PAL: Curățarea.
Cum se face curățarea asta așa de complexă?
Evident că totul se poate face cu muncă brută, cu frecat insistent până se ia totul și cu o febră musculară destul de mare. Dar există o soluție care ne scoate din toate problemele în care intrăm:

Soluția asta eu am cumpărat-o de pe eMag, cu livrare la Easybox. Are la bază alcoolul izopropilic și un parfum pentru un miros plăcut la folosire.
Știți reclamele ălea cu Fairy, în care pune o picătură de detergent pe burete și trece peste grăsimea groasă câte un deget de pe farfurie, lăsând un alb imaculat în urma lui? Cam așa funcționează și soluția asta: o pui pe o cârpă, treci de 2-3 ori și rămâne totul lună.
Un exemplu:


Funcționează perfect la curățarea de marcaje cu markere temporare sau creion. Pentru că am fost nevoit să fac niște găuri, am făcut mai multe marcaje cât să pic aproape de desenul meu. Aici doar cu o trecere de soluție se face curățenie lacrimă:


Sincer să fiu cu voi, am fost sceptic la a da 50 de lei pe o soluție de curățat adeziv și marcaje, dar face atât de bine treaba încât lucrările par mai profesionale. De altfel e și unul din motivele pentru care mobilierul de la IKEA arată bine: totul este curat înainte de a fi cumpărat.
Și 1L ajunge mult timp. Am făcut deja vreo 20 de corpuri de PAL în ultima perioadă și toate sunt curățate cu soluție din aceeași sticlă. Mai am peste jumătate de litru pe stoc la momentul actual și nu știu când se termină.

Lăsați un comentariu