Acum ceva vreme v-am povestit despre o sculă de care am fost sceptic la început și am observat că îmi face viața mult mai ușoară. Cea de legat vie. Ceea ce nu am explicat eu atunci propriu-zis este cum se leagă vița de vie.

Astăzi am decis să fac un pic de “instructaj teoretic” despre legatul acesta. Știu, știu, teoria ca teoria, dar practica ne omoară. În realitate, să poți pune ceva în practică trebuie să “știi un pic de meserie” (sau teorie bazată pe experiență). Deci, tot la teorie ne întoarcem:

Legatul viei, așa cum am mai zis, se poate face fie pe boltă, fie pe șpalieri.

Avantajul legării viei pe boltă este execuția unei bolte frumoase, ce poate face și umbră vara și permite strugurilor să preia cât mai mult soare posibil. Este un pic mai bună fotosinteza, deci coacerea strugurilor pe boltă se face mai bine.

Cu toate acestea, dezavantajul principal este că bolta trebuie construită înalt. Foarte înalt, aș putea adăuga. Iar asta vă va pune piedici când lucrați la vie. Că vine vorba de tăiat/tuns, legat, copilit, cules, aveți nevoie de scară.

Pe când legatul pe șpalieri e cam ca la roșii, dar nu prea. Prima chestie e că via va fi mereu tunsă, deci va avea rod nou anual. Nu va fi lăsată să crească anapoda.

Accesul la ea este mult mai facil, iar plantarea poate fi făcută mai apropiat față de boltă, unde spațiul de sub ea e mort cumva, nu este util (în afară de decorul oferit). La șpalieri, este folosit la maxim.

Bineînțeles, formarea viței de vie începe cumva din anul 2 al ei, dar totul se face prin legatul ei (și tuns). În primul an nu se umblă deloc la vie. Se plantează și se lasă în pace să crească în voie. Primul an începe de când ați plantat-o.

Abia în anul 2 se umblă la ea și se dirijează lăstarii, unul stânga, unul dreapta, iar restul se tund. Și mare atenție la lăstarii lacomi sau cei plecați foarte de jos de la vie! Dacă via e altoită, există riscul ca joardele să plece din port-altoi, omorând altoiul.

Din poza de mai sus am mers pe „double cordon”. Adică cordon dublu, iar de acolo, tăierile se fac astfel încât rodul să crească în sus.

Luați aminte: în fiecare an, aveți de RELegat joardele noi pentru a le dirija în sus. Asta se face cam după ce lăstarii noi se dezvoltă câtuși de cât pe înălțime (cam prin iunie.)

Pe boltă, principalul obiectiv este ca supraaglomerarea să fie tunsă, iar joardele mari să fie dirijate pe verticală. De altfel, aici se tunde toată uscătura și cu joardele tinere la 2 ochiuri (numărăm ochiurile de la nod înspre vârful joardei. Iarna luăm în considerare 3 ochiuri că mai poate îngheța primul. Dacă e necesar, îl dăm jos primăvara, manual).

Via fiind dirijată în sus, ea va da lăstarii în laterală. De cele mai multe ori, ați observat probabil la lăstarii noi niște „liane” (habar n-am cum se numesc în literatura de specialitate) cu care se prinde singură în funcție de unde vrea să ajungă în creștere. Datorită lor, avem unele vii și prin copaci cățărate.

Dar principalul motiv pentru care via se leagă așa, pe verticală, ține tot de lumină: lumina trebuie să pătrundă foarte bine între joarde, astfel se vor coace strugurii. Dacă via este aerisită, apariția bolilor va fi mult îngreunată față de o vie aglomerată de lăstari (unii chiar morți).

De legat, niciodată strâns. Dacă folosiți scula menționată mai sus, ea este concepută cât să lase via doar agățată, nu strânsă. Dar dacă mergeți „old school” și legați cu ațe, întotdeauna lăsați-i spațiu să nu se sugrume. Nu veți priva lăstarii de sevă astfel.