Mereu am fost în contradictoriu la țară cu unchișorul pe tema asta deoarece eu prefer să folosesc șuruburile, iar el mereu pune mâna pe un ciocan sau o teslă și câteva cuie. De aici, calea către puțină contradicție e așa de mică de nici nu ne dăm seama.

Dar totuși, întrebarea e foarte bună și rămâne în picioare: cum asamblăm lemnul? Și nu vorbim de situații în care avem asamblare pe cepi (dibluri) și adeziv, că acelea sunt asamblări aproape nedemontabile. Zic aproape pentru că dacă te pui cu ranga pe lemne, le desfaci. De le rupi și tot se desfac…

Revenind, vorbim azi de asamblări rapide, asamblări care își au ca scop demontarea (în viitor) a mobilierului sau a construcției de lemn. Cui sau Șurub? Aceasta e întrebarea!

Le luăm pe rând:

Știm cu toții că sunt de mult timp pe piață cuiele. Se făceau de către fierari în curte dintr-o bucată de sârmă nituită la un capăt și ascuțită la celălalt. Avantajul lor primordial este rapiditatea cu care le asamblezi, n-ai nevoie decât de un ciocan, câteodată nici de ăla. Poți pune mâna pe o piatră și tot bați cuiul dacă ești într-o situație de urgență.

Ăsta e de fapt, un al doilea lucru de ținut cont ca avantaj: nu necesită cunoștințe speciale și nici unelte speciale. Bine, dacă ar fi să vorbiți cu mine, eu tot am probleme în a bate un cui și astăzi, dar mă rog, eu sunt mai atipic. În general toată lumea știe să bată un cui, de asta există cumva și o vorbă din popor:

Trebuie să sții să bați un cui în casă măcar.

Care e problema cu ele atunci? De ce au apărut șuruburile pentru lemn și sunt folosite mai nou la scară largă de către toți cei cu bricolajele? Asamblarea nu e durabilă. Cuiul intră pe lângă fibrele lemnului și se împinge în acestea. În timp, pentru că lemnul lucrează și se usucă, fibrele se strâng, iar cuiul iese ușor. Sunt sigur că cel puțin jumătate din cei ce citesc aici și-au rupt pantalonii-n „cœur” pe un taburet al bunicii pentru că ieșise ținta din lemn.

Șurubul în schimb taie fibra și se asamblează pe două direcții: o dată intră în fibră pe lungime, exact ca un cui, dar prinde și pe direcția perpendiculară pe fibră, strângându-le între ele. Este durabilă, orice ai face, doar că ai nevoie obligatoriu de o autofiletantă cu un bit special. Poți face și cu șurubelnița, dar durează și faceți mușchi.

Din seria avantaje și dezavantaje: la asamblarea cu cuie a lemnelor, acestea pot crăpa (lemnele, nu cuiele) datorită fibrelor ce lucrează. Și la șurub se întâmplă asta, dar la asamblarea prin șurub se recomandă pregăurirea (un exemplu ar fi la șurub de Ø4.5 mm, gaura va fi Ø3.) Așa nu există riscul ca lemnul să crape când strângem șurubul. Nu va sta nimeni să pregăurească lemnul în schimb pentru asamblarea unui cui.

Ei bine, dacă în general prefer șuruburile, cuiele le folosesc în special la cofraje. Foarte ușor se poate face un contur de lemne care se asamblează cu cuie pentru a face un cofraj și la fel de ușor se poate desface. Bineînțeles, n-am pretenție ca acele lemne să mai fie refolosite, așa că nu mă deranjează dacă vor crăpa lemnele la asamblare.

Întrebarea mea e voi ce preferați, cui sau șurub la asamblare?

(sursa foto: Freepik)