Să începem cu începutul: din tot concediul meu am rezervat trei zile la sfârșit pentru a putea executa acest coș de fum. Este evident de ce: nu e o lucrare așa de ușoară pe cât ai zice.

În mare parte, atunci când faci ceva de nou, e bine să stabilești locul încălzirii alături de evacuare de la bun început. Altfel veți face cum am făcut eu mai jos.

Când am montat boilerul, am fost destul de fericit că aveam apă curentă și caldă la țară, un lucru atât de esențial la o casă. Problema s-a pus că la față a fost mătușă, dar la spate păpușă.

Sus am pus un tub de evacuare din INOX pentru a face evacuarea fumului. O soluție destul de ok, doar că era temporară. Dorința a fost ca în următorul an să fac și coșul. Șase ani mai târziu l-am făcut totuși, fix ca în banc: nu trebuie să imi aduci aminte din șase în șase luni că am de făcut ceva.

Pe principiul: mai bine mai târziu decât niciodată, acel coș din INOX era foarte coxat, ars aș putea spune în partea inferioară, reprezentând un adevărat pericol de incendiu în cazul unei ruperi a lui.

Ce materiale am folosit pentru a face coșul?

• Holane de coș le spune pe la noi, sunt 4 bucăți la metru. Am luat 12 pentru a fi asigurat.
• În teorie, pe aceste holane se bagă niște coșuri din ceramică de șamotă pentru a nu transmite căldură în ele. Căldura în timp le poate deteriora. În practică, dacă acel coș e tencuit, nu prea are ce se întâmpla. Asta mi-au confirmat-o sobarii noștri de la Argeș.
• Un sac de 25 de Kg de ciment.
• 20 de Kg de nisip de la o balastieră. Se găsește la metru cub și la Hornbach.

O găleată, o mistrie și cu răbdare, am scos coșul vechi din locul lui pentru a face loc și am început prin a zidi șase-șapte holane pe înălțime. Nu le-am pus direct pe toate doisprezece deoarece exista riscul să se surpe din pricina adezivului moale de la îmbinările de jos.

Dacă aveți frică că acest coș nu va rezista în timp, puteți băga pe interiorul găurilor mici niște bară de oțel striat de 6 mm. Așa asigurați o ranforsare a lui. La mine nu a fost necesar.

Atenție cumva la modul de îmbinare: de preferat ar fi ca golurile să nu fie pline cu adeziv, însă toată suprafața de îmbinare dintre ele ar trebui să fie plină. Motivul este că acele goluri de aer de fapt sunt straturi izolatoare de căldură. Aerul este cel mai bun izolator când este între două straturi etanșe.

La ieșirea prin tavan trebuie să aveți măcar două holane de la acoperiș pentru a avea un tiraj de căldură optim. La mine a fost problema că am ieșit pe drept și am dat în grinda de sus a acoperișului. A trebuit să fac o casetă suplimentară în jurul coșului ca la geamurile Velux și să mă asigur că totul stă pe poziție: am mai pus un stâlp la caseta asta pe înălțime.

La final, după zidirea coșului, ar fi bine să faceți o pălărie de tablă (orice tablă merge sincer, dar pentru estetic e cel mai bine a se folosi același model de tablă ca la acoperiș) pentru a evita scurgerea de apă în coș.

În cazul de față, fiind un coș cu evacuare directă (fără fumuri ca la sobe), nu e neapărat nevoie de acea tablă. Principiul este protecția contra ploii care în contact cu funinginea, face gudron pe coș și îl înfundă, fiind cu coturi executat la sobe.

Eficiența am testat-o pe poziție și am văzut că e exact ce trebuie: are tiraj, are tot ce îi trebuie. În plus am mai rezolvat și problema cu scurgerea de apă pe lângă coșul de inox. Fiind din metal, se dilată și a rupt tencuiala de protecție de pe placă, pe unde se și prelingea apa.