Chiar dacă intenția mea a fost să am un beci al meu, asta nu înseamnă că m-apuc să distrug tot ce exista înainte. De fapt, beciul a fost inițial camera în care era montată centrala termică.
La început aveam de gând să-l desființez complet, însă atunci când m-am uitat pe geam și am văzut că via este încărcată cu struguri, mi-am dat seama că, dacă tot nu mă încurcă, mai bine păstrez structura. În felul acesta, dacă voi avea vreodată nevoie să montez din nou o centrală termică, beciul își poate îndeplini din nou scopul pentru care a fost construit.
Totuși, exista un lucru care mă deranja de fiecare dată când intram în terasă: coșul de fum. Acesta este amplasat aparent în noul living și fusese construit cu mulți ani în urmă. Eu doar l-am prelungit atunci când am făcut terasa, astfel încât evacuarea să iasă deasupra coamei acoperișului.
Cât timp spațiul era deschis nu mi s-a părut o problemă atât de mare. Odată cu închiderea terasei însă, coșul ar fi rămas la vedere și ar fi stricat complet aspectul încăperii.
Situația ar fi fost simplă dacă zidăria era făcută din cărămizi identice, cu dimensiuni egale, pentru că l-aș fi tencuit direct. Numai că, pe vremuri, oamenii de la țară își făceau singuri materialele de construcție. Construiau mai întâi un cuptor din cărămidă, iar apoi ardeau în el cărămizile pe care le foloseau la casă, fără matrițe precise și fără dimensiuni standard.
Rezultatul este exact ceea ce vedeți și aici: pereții coșului nu sunt deloc drepți. Dacă aș fi ales varianta tencuirii, plecam de jos cu un strat normal de material și ajungeam sus să încarc chiar și patru centimetri pentru a-l aduce la drept.
Atunci am aflat și eu că există plăci de rigips ignifug, special concepute pentru zone unde temperaturile pot deveni ridicate. Până la urmă vorbim despre un coș de fum și nu voiam să fac compromisuri la capitolul siguranță. Tot cu ocazia asta am descoperit și plăcile hidrofuge, destinate băilor. Înveți lucruri noi pe măsură ce te lovești de ele.
Pentru îmbrăcarea coșului mi-a fost suficientă o singură placă de rigips. Am luat toate măsurătorile, am tăiat bucățile cu un cutter nou și le-am lipit folosind un adeziv special pentru rigips, un echivalent al lui Super Rigips. Are o consistență asemănătoare cu cea a unui glet și fixează foarte bine plăcile.
După montaj am lăsat adezivul să se întărească, iar între timp am pregătit același material pentru a încărca toate îmbinările și colțurile. Am folosit același adeziv și ca strat suport pentru tinciul care urma să fie aplicat ulterior.
La final, rezultatul a fost acesta:
Nu pot spune că vechiul coș era punctul de atracție al terasei, dar cu siguranță îți sărea imediat în ochi. Acum s-a integrat foarte bine în încăpere și nu mai pare un element adăugat fără nicio logică. De mult timp îmi doream să-l fac să arate prezentabil, iar rigipsul ignifug s-a dovedit a fi soluția perfectă pentru asta.
Lăsați un comentariu