Treaba asta cu ciupercile pe trunchi deja mi-a furat toate mințile și vreau să fac treaba cât mai bine. Deja am găsit acumulatori la 3.7V de vânzare foarte aproape de mine: la magazinul de ChinaShop local, din București. Și fără nici cea mai mică glumă, tot chinezesc e și ce am eu în lampa minunată.

Dacă data trecută m-am ocupat de partea electronică, parte care ar trebui să fie câtuși de cât ușoară, dar migăloasă, următorul pas este să mă apuc de corpul propriu-zis al ciupercilor. Și lăsați-mă să vă spun un lucru: e o treabă murdară și migăloasă încât mi-a venit de mai multe ori să renunț la ele.

Pregătiți-vă de următoarele când vine vorba de corpul ciupercilor:

• Mirosul de oțet (acid acetic) lăsat de siliconul cu care lucrați. Mâinile mi-au mirosit două zile și casa o zi numai a oțet. Măcar oțetul la origine nu este un lucru foarte urât mirositor. Practic, mi-a mirosit casa a bolnav, cum ne tratau cei bătrâni cu cartofi la gât și cu ciorapi înmuiați în oțet puși în picioare.
• Răbdare. Să faceți fiecare parte a ciupercii înseamnă foarte multă răbdare, mai ales pentru că dorim să fie unicate și nu trase la indigo. Unele vor ieși mai mari, altele mai mici, unele mai grase, altele mai subțiri. Asta e frumusețea lor, de fapt, faptul că sunt unice.
• Mizerie datorată colorantului. Aici nu pot decât să vă recomand ca locul unde lucrați să fie cât mai izolat, fie prin a lucra într-un loc de care nu vă pasă dacă se murdărește sau să folosiți o pătură ce nu o folosiți zi de zi.

Să purcedem: din materialele enumerate la început, aici folosiți siliconul, colorantul pe bază de apă, folie stretch și aveți nevoie de un recipient în care să amestecați siliconul cu colorantul.

Deveniți creativi când vine vorba de amestecarea tuturor celor de mai sus. Spre exemplu, am folosit doar o serie de colorant roșu cu ajutorul căruia am făcut ciuperci roșii. Apoi am adăugat niște galben ocru pentru a amesteca culorile și a obține un portocaliu spălăcit. Ultimul tip de ciuperci a fost făcut doar cu galben ocru, rezultatul fiind o culoare ca a pământului. În cazul în care ați văzut mânătărci (Hribi) de-a lungul timpului, seamănă foarte mult cu ele la culoare.

Trebuie amestecat siliconul cu colorantul destul de insistent în recipient, dar cu grijă deoarece siliconul nu se amestecă imediat cu colorantul și va face mizerie (nu mă întrebați cum de știu). În teorie, culoarea ar trebui să fie uniformă, însă practic nu va fi. Se vor vedea niște texturi ale siliconului care vor da ciupercilor un aer cât mai apropiat de realitate.

În funcție de câte ciuperci vreți să faceți, trebuie să vă pregătiți niște bucăți de folie stretch. Dimensiunea lor este suficientă de 15×15 cm (aproximativ, nu trebuie ruletă) pentru a putea face un ghem de silicon înăuntru. Cu o spatulă de lemn (băț sau coadă de la înghețată) luați un deget de silicon și puneți-l în mijlocul acelei folii stretch, iar apoi aduceți marginile către centru.

La pălăriile ciupercilor silcionul trebuie să rămână în centru pentru ca suprafața de deasupra să fie cât mai lisă. Așa reușiți să scoateți o textură sub formă de spori sub. Strângeți cu degetele prin folie pentru a întinde bulbul de silicon (în același timp se va amesteca și mai tare cu colorantul pe măsură ce strângeți). În momentul în care aveți un disc de silicon, pălăria e aproape gata.

Mai trebuie să o puneți pe un suport rotund (eu am folosit o coadă de șurubelniță pentru a-i oferi curbura unei ciuperci) și să împingeți de la marginea foliei stretch către interior siliconul. Ideea e ca marginea ciupercii să fie un pic mai umflată, nu subțire. Aducând siliconul mai în interior, oferiți rezistență acesteia. Mai sus am arătat cu o săgeată cum trebuie împins siliconul.

Cam asta e tot ce aveți de făcut. Se lasă la uscat minim patru ore (am văzut că erau tari după patru ore), maxim 24 de ore. Chiar dacă a durat puțin uscarea, am preferat să nu mă apropii de ele 24 de ore pentru a fi sigur de ele că sunt tari și pot fi prelucrate în continuare.