Hai că era s-o dau în bară de la bun început cu vinul. Fiți atenți aici la ce vă zice fratele vostru: ce e modern nu e musai bun. Dacă vedeți ceva nou apărut pe piață, nu vă gândiți întotdeauna: Mamă! Trebuie să am și eu!

V-am zis, de fapt, m-am dat mare (știu, nu e ok să te mândrești. Nu îmi încap în piele de mândrie totuși) că mi-am tras mustul. L-am pus la fermentat, aștept să se facă vin etc. Și totul a mers exact așa cum m-aș fi așteptat.

Cu o excepție: serpentinele de dop de damigeană. Am cumpărat, ce-i drept, unele mai ieftine de la Metro pentru că erau separate de dopuri și m-am gândit să le montez eu direct pe dopuri noi. Aș fi putut să le iau cu tot cu dopuri, doar că nu aveau pe stoc. M-am descurcat cu ce am avut.

Am montat primul dop la damigeana de must alb, restul urmând să le montez când băgam mustul de vin roșu la fiert. Totul ok, am plecat la București și am așteptat venirea următorului weekend.

Damigeana a fost însă verificată și de-a lungul săptămânii, estimând cumva că fiertul va porni în putere după maxim 48 de ore. Dar după 48 de ore era o liniște de mormânt în beci.

M-am gândit pe toate părțile: o fi temperatura mică în beci de nu pleacă? Pe termometru aveam 19°C, deci în teorie nu ar fi fost o problemă. Nu avea destulă drojdie? Nu se poate, am „trișat” cu 10 grame de drojdie la damigeană. Nu îmi dădea deloc casa cu masa și pace.

Vineri am ajuns și m-am apucat de trecut mustul de vin roșu la damigene. Cel din zdrobitor direct în două damigene, cel de teasc într-una mai mică. Am pus dopuri noi și serpentinele minune și i-am dat de lucru să fiarbă.

Una din damigene a pornit la nici 5 minute la fiert, semn că vinul avea drojdie. De altfel mi-a fost confirmat și la gust că mustul deja înțepa bine, pesemne că începuse fermentarea de mult timp. Problema se pune cu celelalte damigene că nu făceau nimic. Și erau din același film.

M-am tot jucat cu serpentinele, le-am mai scos, le-am mai înlocuit (luasem pe plus, v-am mai zis eu, în vârful dealului e bine să ai de toate că nu prea ai de unde le lua) și se porniseră toate la fiert, inclusiv cea de vin alb.

Fericire mare, am stat în liniște și a doua zi m-am dus să verific. Am deschis ușa larg 15 minute să se aerisească și am coborât apoi în beci. Mai fierbeau doar două. În momentul ăla am zis că renunț la experimente, nu mai încerc nimic nou pentru că prăpădesc vinul degeaba. Așa că am pus mâna pe o sticlă de vin goală, am umplut-o jumătate cu apă și am tras furtune de la trei damigene în ea.

Ultima damigeană are propria ei sticlă pentru că nu aveam furtun așa de lung. Apăi să vedeți voi ce fain s-au pornit la fiert toate 4 damigenele, zici că am numai broaște-n beci. Serpentinele au ajuns pe foc. Nu la gunoi sau lăsate de izbeliște prin curte, la foc că mă împiedic de ele și iar încerc să le folosesc.

Chestia la care vreau să atrag atenția e că, deși unele lucruri sunt noi și moderne (desciorchinătorul fiind o unealtă nouă pentru mine și foarte eficientă), altele nu sunt chiar așa de ok, mai eficiente sunt tot variantele tradiționale (cum ar fi serpentinele ăstea).

Partea bună e că vinul fierbe vreo trei săptămâni, deci nu a avut timp să se acrească pentru că pericolul mare la o damigeană neetanșă e reprezentat de o eventuală fermentare acetică ce are loc după fermentarea alcoolică. Asta se face strict în prezența oxigenului. Dacă serpentinele nu își îndeplineau rolul de a forma o supapă de sens, să nu pătrundă aerul în damigeană, după două săptămâni putea începe fermentarea acetică. Așa, fiind doar o săptămână a fost totul ok.