Într-o eră de mult apusă, cum ar începe toate poveștile ăstea Sci-Fi, am încercat și eu varianta asta de vânzări de mașini, numită sămsărie pe românește.

Acțiunea se petrecea tot în perioada facultății (duh, cele mai multe amintiri le am de acolo, probabil și datorită vârstei mele foarte apropiate de facultate).

Notă personală: o să tot am subiecte d-ăstea de tot râsul din facultate, că am făcut multe tărăboațe în perioada aia.

Împreună cu un prieten, în vacanța de vară, am zis și noi să încercăm să cumpărăm o mașină, un pic cu câteva probleme pe care să le reparăm noi și să o vindem mai departe. Deh, prea mult “Wheeler Dealers” la bord la momentul ăla ne-a dus pe la Iași.

Acolo am găsit o mașină ce la momentul ăla era căutată pe piață (vă dați seama la ce nivel jucam! Ne uitam să vedem ce se caută și ce nu, ca să nu investim ca proștii). Era un Daewoo Cielo mai pe scurt, cu o culoare ce o trăda de la un kilometru, dar care nu a contat (era galbenă).

Cel ce ne-a vândut-o ne-a dat talon, asigurare, am făcut un act noi atunci la momentul ăla și am plecat cu mașina. Pe drum, citind în documentele mașinii, ne-am dat seama că cel ce ne-a vândut mașina nu era proprietarul din talon. Practic, acel act întocmit între noi era un nimic, el nefiind proprietarul.

Ce să mai, începea deja să miroasă a țeapă. Dar am luat-o la drum, ne-am căutat un plan de rezervă, am zis că putem oricând să o dezmembrăm și luăm măcar banii de îi dădusem pe ea înapoi.

Mergând pe drum, la un moment dat am văzut că am ieșit din localitatea în care era înregistrată mașina (era pe jud. Iași dar nu în municipiul Iași, nu mai știu localitatea acum). Ce țin minte e că mi-am luat seama și m-am întors în acea localitate într-o misiune de căutare a proprietarului de drept. Și l-am găsit. Norocul a fost de partea noastră să îl găsim și chiar să îi facem un favor pentru că ăla care ne-a vândut nouă mașina o cumpărase într-adevăr de la proprietar, fără nici un act și toate amenzile (în special cele de RoVignetă) îi veneau lui acasă.

Deci actele le-am rezolvat dintr-o plesneală, dar le-am rezolvat. Totul zis și făcut, avea ea niște mici probleme ce erau ușor de rezolvat: un buton de geam dus (avea electrice), un far cu niște urechi crăpate, o tobă găurită. Și o problemă care nu aveam să aflăm decât mai târziu că era garnitura de chiulasă ciupită.

Cert e că pe la Mirăslău, pe vale, de câte ori trecea câte un TIR pe lângă noi și scoteam cumva mașina din viteză, murea motorul. E o senzație fenomenală să vezi TIR-ul că vine spre tine iar tu nu mai ai nici frâne (servofrâna funcționează doar cu motorul pornit), nici putere în volan (la fel, servodirecția era hidraulică și funcționa doar cu motorul pornit). Așa că am ales să venim cu motorul numai în 4000 RPM până acasă, să nu mai moară.

Acasă, rezervorul de la antigel era gol. Așa că am luat-o pe calea logică și am făcut motorul bucăți. Surprins am rămas să văd că motorul arăta bine la interior, avea 2 culbutori cu probleme (pe care i-am rezolvat) și garnitura de chiulasă ciupită, cum am zis mai sus, încât între camera 2 și 3 de ardere era comunicare directă. Practic, compresia din 2 se pierdea în 3 și invers.

Am rezolvat noi mașina, am scos-o la vânzare și am luat pe ea cam cât am dat. Ne-a mai rămas și de o ciorbă, ca să fiu cinstit, însă pentru mine, asta a însemnat cariera de samsar: Începutul și sfârșitul ei totodată…

(sursă foto: freepik.com)