Bancul ăsta reflectă exact felul meu de a fi acum:
Se duce Bulă la magazinul La Găurica, de tușuri și cerneală, să cumpere tuș. Patroni și vânzători erau Tică și Tache, doi frați:
– Bună ziua. Aveți tuș?
– Avem, dar nu-ți pot da fără fratele meu, Tache. Vino mâine.
Se conformează și vine a doua zi cu aceeași întrebare: aveți tuș?
– Avem, dar nu-ți pot da fără fratele meu, Tică. Vino mâine.
Vizibil deranjat, dar cu un dram de speranță, încearcă și a treia zi, cu aceeași întrebare. Acum răspunsul a fost „nu” și a plecat un car de nervi. Se găsește pe drum cu un prieten care-l întreabă ce a pățit, de ce e nervos. Răspunsul lui?
Băi, când fu Tică, nu fu Tache. Când fu Tache, nu fu Tică. Când fu Tache și fu Tică, nu fu tuș La Găurica.
Răspunsul ăsta e demn de înțelesurile multiple ale limbii române, a cărei zi este astăzi. Dar așa sunt eu acum:
- În mai mi se luase de frig și ploaie, mă rugam să vină căldura.
- În iulie behăiam de cald, așa că mă rugam la ploaie și toamnă.
- Acum, la sfârșit de august, sunt surprins când plouă și e răcoare, deși dacă a trecut de Sf. Mărie, te-ai c…t în ea de pălărie. Iei căciulă.
Și mâine e cald, deci nici aia n-o să-mi placă. Mai e cineva ca mine pe aici, așa nehotărât?
Lăsați un comentariu