După ce am ieșit din sărbători cu brio și câteva kilograme pe plus (altfel nu ai cum părăsi acest trio al sărbătorilor), ne-a luat melancolia și tristețea. Știți cum e, v-ați dus toți la muncă după trei săptămâni (unii au avut chiar și patru) cu un chef de vă imaginați în câte rânduri de cenușă veți găsi clădirea.

Așa că am luat hotărârea, cu un pic de îndoială, să facem un traseu pe munte. Așa, ca de iarnă, cu frig, mai ales că fusesem în târg și voiam să testăm echipamentul în condițiile pentru care a fost conceput el. Unul din traseele mai ușoare, ce poate fi făcut de o bună parte a populației, este cel ce duce din Bușteni la Cabana Diham.

Plecarea a avut loc de la Cabana Gura Diham. Era ceva zăpadă la Bușteni, semn că sus o să avem parte de zăpadă, nu joacă. Și cea mai ușoară variantă e să mergi cu mașina până acolo, dar se poate parcurge traseul și pe jos din Bușteni (am văzut oameni care făceau asta). Există loc de parcare de unde deja se văd munții impunători.

Traseul este marcat cu triunghi albastru și are o durată de 1,5 spre 2 ore. Dacă faceți și pauze și tot, o să vă ia aproximativ 2 ore și 15 minute. Atât mi-a zis mie ceasul că am făcut, luând în calcul că pe alocuri mi-am mai adus aminte să îi pun și pauză. Dar merită pentru că sunt numai priveliști frumoase.

Există o vorbă printre oameni în care se zice că primele 20 de minute ai o urcare în forță și apoi devine mai lin, denumită cumva și panta prostului pentru că cineva a luat-o de-a dreptul prin pădure, fără a face vreo șerpuire. O mică observație aș avea de făcut aici: o oră am simțit panta asta. Nu știu care e mai nepriceput, dar o oră am urcat în drept. Întradevăr, pe ultima jumătate oră a fost un pic mai lin, dar tot nu mi-a fost frig…

Drumul este comun cu cel ce duce la Vârful Omu direct, prin Pichetul Roșu, doar că acesta este închis în perioada de iarnă datorită accesibilității greoaie pe el.

La un moment dat, drumul se desparte de Pichetul roșu, așa că ținem triunghiul pe coastă, la deal. Mare parte din acest drum este prin pădure, cu priveliști foarte frumoase.

O dată ieșit în platou, unde se cam termină pădurea, dai de stația meteorologică de aici, de cabana Șaua Diham ce este locuibilă (deși de la exterior nu o recomand) și de frig. Era frig bine, ne-am oprit să mâncăm niște sandwich-uri făcute de acasă și ne tremura carnea din sandwich, apăi noi. Problema era când stăteai pe loc că te sufla un pic și vântul, rece și el că era Ianuarie. Ori când te puneai în mișcare, nu mai simțeai nimic.

Traseul se continuă de la Cabana Șaua Diham prin pădure, cam pe drept, până la cabana Diham. Nu faceți ca mine, că eu am zis că i-am dat de cap când am găsit cabana Șaua Diham. Triunghiul albastru încă vă zice că mai aveți de parcurs vreo 30 de minute până la punctul final.

Aici am găsit multiple posibilități de cazare deoarece sunt mai multe cabane ale aceluiași complex. Veniseră o serie de vreo 70 de copii care se cazau la cabana principală și în anexele de pe lângă. Era proprietarul de acolo numai pe fugă, nu știa unde să mai bage lemne pentru foc.

Înăutru, la mama Oara, găsiți mâncare foarte bună, foarte ieftină și foarte proaspătă. Au preparate tradiționale care ne fac cu ochiul, dar pe mine m-a atras un lucru:

O cană de ceai fierbinte, cred că e făcut din cimbru (sau cimbrișor, probabil cules de ei), ceva esență de rom și zahăr, servit într-o cană ca la ei acasă. Ignorați faptul că are o mică ciobitură, de fapt, ăsta e și flerul, nici bunică-mea nu le avea perfect întregi pe toate. A fost cel mai bun ceai pe care l-am băut și am încercat să replic rețeta, fără succes însă.

Returul se face pe unde am urcat, traseul nefiind un circuit iarna. Vara se mai poate face una alta, dar iarna nu.

Aș vrea să mai adaug: sunt puse și afișe și vă îndemn și pe voi, cei ce mergeți acolo, să respectați curățenia. Nu există tomberoane sau ceva pe traseu (nu prea există pe nici un traseu, dar mă rog), iar ambalajele pot fi considerată o sursă de hrană pentru animalele sălbatice. Cel mai bine ar fi să vă adunați gunoaiele voastre și dacă puteți și pe ale altora. Nu toată lumea ține cont de astfel de sfaturi, dar putem face bine noi înșine.

Încă una și mă duc: traseele pe timp de iarnă sunt mult mai periculoase față de cele ce pot fi parcurse vara. Ați văzut poza de mai sus cu grosimea stratului de zăpadă, imediat vă puteți rătăci și intra în hipotermie. Înainte de a pleca pe drum, asigurați-vă că sunteți echipați corespunzător, verificați meteo și abia apoi vă porniți la drum, dacă vă simțiți în stare.

Iar mai jos las una din cele mai frumoase poze făcute de mine pe unde am fost. Mi-a depășit-o chiar și pe cea cu apusul.