Săptămânile trecute am avut parte de episoade de ger în adevăratul sens al cuvântului. Să fiu sincer cu voi, nu am mai văzut așa frig în Aprilie de ceva vreme; e răcoare dimineața, dar nu frig, ger năprasnic.

Având butașii de vie la înrădăcinat în apă, am așteptat să treacă gerul cât să îi pot transfera la pământ. Dacă rădăcinile înghețau imediat ce le-am transferat, erau compromise instant. Așa că m-am interesat și miercuri (9 aprilie) ar fi fost o zi perfectă de transfer, urmând ca diminețile următoare să înregistreze 0…1°C.

Păi nu mi-a stat mie inima vineri, când dimineața au fost -4°C în București? Ce să mai că un stop cardio respirator era peste drum. Cu toate astea, problemele nu le-am văzut dimineață, ci seara când am ajuns de la muncă: toate frunzele mele erau culcate. Le pusesem cruce.

Totuși m-a dus capul un pic și am gândit preventiv: după plantare nu le-am dat multă apă, să țină pământul de cald rădăcinilor. În cazul în care nu știți la ce mă refer, conductele sunt îngropate în pământ pentru că acesta e un izolator termic foarte bun.

Așa că înainte de a pleca vineri la țară, le-am dat apă calumea. De sâmbătă chiar erau numai 4…5°C dimineața și acum era ok pentru orice lucrare de îngrijire, nu mai aveam nici o grijă. Bineînțeles, gândul mi-a fost la ele de zici că îmi luaseră copiii pe front, în război, până Duminică. Dar și când m-am întors, le-am văzut tari, bățoase, exact așa cum ar fi trebuit să fie.

Ce vreau să zic e că am avut un noroc extraordinar că am fost leneș și nu am pus apă calumea la rădăcina lor. Altfel le-aș fi pus cruce. Între timp, am mai pus câteva la înrădăcinat. Am un deal la țară de stă gol, e păcat de el, nu?