În luna lui Februarie am făcut niște combinații și am ajuns pentru două zile în Belgrad, capitala Serbiei. Eu personal nu aveam o impresie foarte bună despre Serbia, deși părinții mei mergeau foarte des cu niște afaceri în zona aia după căderea comunismului.

Acest lucru mi-a fost cumva și confirmat în momentul în care am văzut satele lor cu case ce păreau abandonate, dar nu erau. Casele erau netencuite (cum vezi și pe la noi prin multe părți), însă nu aveau nici geamuri, doar ramele goale. Cu toate astea, am văzut oameni care locuiau în ele.

Mi-a povestit cineva că tendința a fost ca toată lumea să se adune cât mai aproape de Belgrad, fiind un oraș cu o densitate de populație foarte mare. Din ceea ce scrie pe Wikipedia, este o estimare de aproape 1.65 milioane de locuitori. Cum lucrurile pe acolo stau cam ca la noi, numărul ăsta reprezintă, de fapt, totalul oamenilor cu buletin pe zona Belgradm, neoficial fiind în jur de vreo 2.5 milioane de locuitori. Ori țara are cam 7 milioane număr total.

Cu toate astea în minte, m-am dus cu o oarecare speranță în suflet că voi găsi ceva frumos în Belgrad. Și am găsit: principalul lucru pe care l-am uitat de la Geografia învățată în clasa a 6-a e că Belgrad este una din capitalele străbătute de Dunăre, alături de Viena, Bratislava și Budapesta. Ceea ce m-a impresionat este felul în care trece Dunărea: desparte capitala în două părți, Belgradul vechi, cu centrul istoric, muzeele și cetatea Kalemegdan și Belgradul nou, unde s-au construit sedii de corporație și se vede partea nouă.

În zona nouă nu am avut timp să merg, dar în partea veche am străbătut tot centrul istoric, de la un cap la altul, un centru istoric demn de comparat cu cel al Brașovului și al Sibiului, combinate. Iar asta spune multe lucruri pentru un oraș ce a fost lovit de bombe și de dezastrul datorat fostei Iugoslavii.

Ca o scurtă istorie, Iugoslavia a fost formată din șase state membre: Croația, Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Macedonia și Slovenia. Cu timpul ele și-au proclamat independența, doar că sârbii nu s-au lăsat așa ușor convinși și au încercat să ia cu forța, sub titlu sârbesc, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și o bună parte din Croația.

Națiunile Unite (ONU) au făcut un apel la frații americani care au zis că rezolvă problema, dar în stilul lor: au trimis o serie de bombe și au pus Serbia pe butuci, astfel oprind Războaiele Iugoslaviei. Muntenegru din ce știu nu a fost atins de aceste bombe, cu toate că au rămas împreună până în 2006. De asta sârbii au fost mereu fideli rușilor, au probleme mari de încredere în SUA datorită istoriei lor.

Având în cap chestia asta, Belgrad chiar e un oraș care a renăscut din cenușă, cu forțe proaspete și care s-a dezvoltat cu potențial turistic ridicat. Pentru mine, în scurtul timp pe care l-am avut, atracția principală a fost parcul Kalemegdan aferent cetății, de unde se poate vedea o priveliște de vis asupra Dunării și orașului. Împreunați asta cu un răsărit pe cer senin sticlă și aveți poza lunii Februarie.

Un lucru pe care l-am remarcat, dar n-am apucat să mă bucur de el, e posibilitatea de plimbare pe faleza Dunării. Din câte știu eu, la noi avem posibilitatea asta doar la Tulcea și în Delta Dunării. Ei au făcut inclusiv canalul navigabil, cât și râul Sava, care se intersectează cu Dunărea în poza de mai jos. Pentru mine ăsta e un mare atuu pentru că crește considerabil potențialul turistic.

În parc m-am distrat considerabil cu niște veverițe pe care le-am pozat continuu. Cum primăvara și-a intrat în drepturi încă din Februarie, veverițele erau într-un ritual de împerechere continuu. Le-am prins în toată splendoarea lor.

Îmi pare rău că nu am avut mai mult timp să mă bucur de acest oraș. În schimb mi-am pus în cap anul ăsta să revin aici, cumva la sfârșit de Iunie și revin cu detalii de acolo. Mi-am pus în plan să mă plimb mult și să adun pași în orașul ăsta liniștit.