Am zis că fac un articol cu un cuprins de lucrări și îmi dau seama că mi-am dat de lucru cred pentru 2 săptămâni…
Am scris atât de mult încât o sa iau subiectele separat, pe ani de muncă, de la primul până la actualul.
Primul an a venit cu o veste tristă pentru noi: socrul meu tocmai trecuse în neființă. În perioada aceea eram în tranzit în București și am început să căutăm case sau apartamente de locuit pentru a ne stabili aici. După ce am făcut cele cuvenite la înmormântarea lui, am stat să cugetăm. Și ne-a venit să mergem să vedem casa ce i-a rămas soției de la tatăl ei.
De menționat înainte de toate că în casa aceasta se născuse ea. La propriu. Eu am mai fost o singură dată acolo, când eram în liceu, am văzut o gospodărie frumoasă, dar n-am avut mari tangențe cu ea. Adică atunci când am văzut-o, am zis “ce naiba e cu coclaul asta?!” Apoi am revăzut-o în anul 2016. Deci pentru ea era o valoare sentimentală imensă gospodăria de acolo.
Am mers la casă pe jos, prin Bucalei (așa este numită zona de pas, de urcat către casa noastră, faci 15 minute din vale până în curte, la pas ok, dar fără pauze. Luând în calcul că dealul e mare, s-ar putea să te tragă la vreo 2-3 pauze…) și am găsit acolo o casă ce nu era jalnică, pe structură de cărămidă, dar dacă o lăsam așa, sigur ajungea moloz.
Primul lucru ce l-am găsit a fost acoperișul ce era din țiglă ceramică, cu țigle multe sparte și cu lemnul de sub relativ șubred. Am luat în calcul, am cântărit, erau ceva bani puși deoparte și am zis să îi investim în acoperiș. Ne-a ajutat și unchiul soției, fratele socrului, având gospodăria sa lângă noi. Curtea e cumva comună, sculele le avem la comun și ne-a ajutat foarte mult, inclusiv la cântărirea în investițiile din casă.
Tot el a avut ideea să ne ajute cu acoperișul. De fapt, familia ei și cu un meseriaș din sat, auzind faptul că nu vrem să lăsăm casa de izbeliște, au intervenit și au zis “te ajutăm noi cu reconstrucția acoperișului”. Apăi, când au zis, într-o săptămână a fost ridicat, noi am venit și l-am găsit la gata…
Încântați peste măsură și dornici să amenajăm, am scos toate ramele de ferestre, toate ușile de acolo și am început să le curățăm și să le vopsim. Casa nu avea geamuri, avea ramele. Am făcut curățenie, am aranjat prin curte și am luat decizia să lăsăm la uscat tot ce era în interior, dat fiind faptul că acoperișul nu a fost în stare bună. Ca să poți face ceva la casă, trebuie să nu fie apă deloc infiltrată.
Astfel, am rămas cugetând și gândindu-ne, ca niște copii (asta și eram de altfel) la o casă care, înăuntrul nostru, habar n-aveam că o să ne mănânce atâta timp, dar nici că recompensa și satisfacția va fi peste măsură. Pentru noi era casa ce n-o voiam dărâmată. Ne-am adunat idei de amenajări, am luat-o de jos, am început ușor ușor și apoi am dat în anul următor…