Săptămâna asta am stat la o șuetă într-o seară, printre picături și aglomerațiile de săptămâna asta despre o situație amuzantă cu mașinile și șoferia.

Problema a fost că nu puteam râde eu, cu observații fiindu-mi făcute de ce nu mă amuz. Păi cum să mă amuz când eu parcă mă uitam în oglindă?

În martie am schimbat mașina mea prețioasă cu o alta mai prețioasă cum s-ar zice. Suzuki-ul l-am trădat și Land Rover mi-am luat, diferența cea mai mare (care a fost și criteriu definitoriu) a fost numărul de uși.

Suzuki-ul avea 3 uși, două pe laterale, mari cât ușile de la hangar, și una în spate că nu mi se deschidea portbagajul ca la mașinile normale.

Prima observație ar fi că eu încercam la Freelander să deschid portbagajul ca la Suzuki, într-o parte, nu în sus. Trăgeam ca disperatul și nu reușeam, noroc că are balamale, amortizoare și ce mai are hayonul că altfel cred că reușeam să-l operez…

Dar nu asta a fost cea mai amuzantă situație, nici trecerea de la cutia manuală la automată, care s-a lăsat cu un picior stânga înțepenit complet de frică să nu trântesc vreo frână cu stângul căutând ambreiajul. Nu fraților, cel mai amuzant a fost într-o dimineață.

M-am trezit ca tot omul, înjurând de somn și întrebându-mă de ce nu am moștenit vreo câteva milioane de euro (mai am și momente d-ăstea), mi-am făcut o omletă, o cafea și am coborât să plec la muncă. Am descuiat mașina, m-am urcat în ea și m-am mirat:

Unde e volanul?

Ce știe țăranul ce e șofranul? M-am urcat pe locul din spate, obișnuit fiind doar cu un mâner la ușă, primul de care am dat în calea mea bătătorită a fost deschis și am ajuns în spatele șoferului. Mă scuzați de deranj, m-am dat jos, m-am urcat în față și am plecat la muncă.

(sursa foto: Freepik)