Un lucru îl ador când vine vorba de grădinărit: faptul că poți încerca mereu să înmulțești plantele prin diferite metode pe care le-am tot explicat de-a lungul timpului.
Dorința mea este să am mai mulți arțari, așa cum îl am pe cel plantat anul trecut. Ca specie, este un Red Emperor destul de frumos. Are frunzele de o culoare vișinie toată vara, iar spre toamnă se colorează și mai intens.
Apropo, dacă vreodată ați plantat un arțar japonez, indiferent de tipul și specia lui și nu vi s-a prins sau nu a mers, vă vând la un preț imbatabil două ponturi pentru ca pe viitor să se prindă:
- Atunci când îl plantați, folosiți turbă acidă pentru a-i crea toate condițiile. Nu puneți îngrășământ, pentru că nu are nevoie în primele zile de viață. Puteți pune, dacă aveți posibilitatea, fosfor (P), dar doar atât. În rest, un sol acid va ajuta foarte mult arborele.
- Mulciți-l. Puneți eventual un mulci care să fie un pic acid pe măsură ce se descompune, cum ar fi acele de pin. Asta va ține solul reavăn pe durata secetei. Frunzele fac față cu brio la plin soare, în caniculă, dar rădăcinile au nevoie de umiditate permanentă. Un fel de „cu picioarele în apă și capu-n soare”.
V-am zis că sunt ponturile la preț imbatabil? V-am zis.
Revenind la pomii noștri: din dorința de a-i înmulți, am făcut marcotajul, alături de piersicul ce a dat deja greș și de un păr. Momentan marcotajul merge bine, dar sunt un om care experimentează de felul lui. Îmi place să încerc lucruri care sună a provocare, așa că am încercat să butășesc arțărași mici.
Am plecat de aici:
Soluția era destul de la îndemână. Gândiți-vă că îmi rămăsese foarte multă turbă de cocos, așa că ce puteam pierde? Am pus pe fundul unui PET acea turbă și am înfipt lăstarii de arțar pe care i-am tăiat de la baza lui în ea.
În prealabil, au fost dați prin hormon de înrădăcinare RadiStim 2, potrivit pentru plante lemnoase.
Din același PET am făcut și niște capace astfel încât să devină o mini-seră pentru ei, să susțină umiditatea pe termen îndelungat. Asta îi face să nu se deshidrateze, iar energia să se ducă spre dezvoltarea rădăcinilor.
După vreo trei zile, am avut inspirația să citesc pe internet despre acest tip de butășire și să aflu că suprafața frunzelor trebuie redusă drastic față de ce aveam eu. Multe frunze mari pe butaș ar duce la o deshidratare accelerată, așa că am ajuns în acest punct:
Frunzele rămase le-am băgat separat în aceeași turbă. În timp ce am plecat de la doi butași, am ajuns acum la posibilitatea de a avea cinci noi arțari.
Notă: chiar dacă îmi place să experimentez, prefer să nu merg în orb și să mă documentez. Mă bucur mai mult de reușită decât de experiment în sine de cele mai multe ori.
După vreo șase săptămâni am observat că nu s-au uscat deloc, ba dimpotrivă, sunt foarte viguroși. Așa că după cele șase săptămâni am decis să încerc să îi las fără capace, să vedem dacă se adaptează mediului înconjurător, mai ales că vin vremuri călduroase.
- În prima zi le-am oferit o oră de stat fără capace.
- A doua zi, am dublat perioada.
- A treia zi, i-am lăsat patru ore și au rezistat eroic.
- A patra și ultima zi i-am lăsat de seara până dimineața fără capac.
Văzând că au rezistat fără probleme și nu s-au pleoștit sau răsucit frunzele, am decis să îi las fără capace, să se dezvolte în voia lor. Deja a trecut o săptămână și ei sunt în aceeași stare.
I-am verificat, nu sunt uscați. Dacă trag de ei, pare că vrea și turba să se ridice. Eu când i-am băgat, i-am pus cu o simplă înțepătură în cocos și l-am presat un pic pe lângă lăstari. Deci, practic, asta arată că s-au prins fără probleme.
Acum îi las acolo până în toamnă, moment în care îi trec pe fiecare la ghiveciul lui. Unul dintre ei va deveni bonsai, iar ceilalți vor ajunge în curte, ornamentali.
Lăsați un comentariu