Am ales să dormim în Fuschl Am See după ce am văzut zona Salzburgului, Sankt Wolfgang și Sankt Gilgen. De mult ce ne-a plăcut, a doua zi am mai făcut încă o tură în zona aceea.

Despre Fuschl Am See nu ar fi multe de zis. Oferă cazări și… cam atât. Este un sătuc pe malul lacului Fuschlsee, cu o ieșire la lac destul de mică și câteva hoteluri și restaurante pe malul lacului. Cu toate astea, statul austriac a pus la dispoziție un parc cu băncuțe și o plajă mică pentru oamenii din sat și pentru turiști.

Ceea ce-l face special, în opinia mea, e că este situat cu vedere către apus. Cum eu sunt mort după apusuri de soare, am avut ce face acolo cu aparatul foto în mână. Nu am avut eu timp să iau la puricat toate pozele cu apusul, dar pe bună dreptate că am vreo 150 de poze trase în prima seară și încă vreo 100 în a doua.

Nu știu cum se face că de câte ori am ajuns în această locație, am găsit aproape totul închis. Centrul de informare turistică era închis, la biserică nu era nici o slujbă, trei sferturi din localuri erau închise. Abia am găsit să mâncăm un șnițel vienez într-un restaurnat, iar a doua seară nici aici n-am mai găsit, ci doar un local cu Pizza la pachet.

Ce am mai remarcat special la satul ăsta e că sunt foarte mulți bicicliști, iar locația este orientată pentru ei. Sunt localuri ce le asigură securitate bicicletelor pentru că ei n-au biciclete de 1000 de lei. Am văzut o bicicletă pe stradă la un moment dat mai dotată decât fosta mea motocicletă. Și sunt mulți, cred că în zona asta se fac cele mai multe antrenamente pentru maratoanele de biciclete.

Încă un lucru bun de făcut aici ar fi să pescuiești. Nu m-a prins sportul ăsta, sunt la nivelul în care mă duc cu undița în Delta Dunării, în mijlocul peștelui unde toată lumea scoate pește pe bandă rulantă și dacă vin cu o hamsie acasă, am avut o zi bună.

Ce am făcut în satul ăsta, probabil mă veți întreba?

Simplu: am stat și m-am relaxat seara. În timpul zilei am fost pe colindat pe la vecin, iar seara am venit cu o bere la mine (cumpărată de la Supermarket-ul din Sankt Wolfgang, nu de aici) plus o pungă de pufuleți și am ieșit pe malul lacului. Am stat două ore până s-a ascuns complet soarele după deal, am hrănit rațele și lebedele din lac și m-am relaxat. Pentru că în toată goana asta de adrenalină, avem nevoie și de așa ceva.

În încheiere vă las cu una din pozele de pe lac, cele mai reușite dintre ale mele. Poza asta e cumva ca merele din copacii vecinilor (întotdeauna sunt mai bune ale vecinului decât ale tale), de aia e printre cele mai reușite.