Anul 3 a venit la pachet cu intervenţii asupra gospodăriei, anume:

• La începutul anului am fost destul de ocupaţi cu mutatul în noul apartament de la Bucureşti, achiziţionat. Am avut de asamblat mobila, totul în casă am asamblat eu. Doar ce îmi schimbasem şi job-ul, deci oarecum depindeam de Bucureşti şi nu am mers către ţară. Oricum, nici nu prea am fi avut cum ajunge la ţara sau cum să locuim acolo, mai ales că a fost una din cele mai friguroase ierni, în martie aveam -19 grade…
• S-a facut o renovare în apartamentul socrilor din oraş, astfel, mobila era predestinată gunoiului. Luând în calcul faptul că nu aveam la ţară deloc mobilă, ne-am pus de comun acord să o ducem la ţară. Transportul l-am făcut cu cineva din oraş cu dubă şi ulterior, am dus-o până sus cu o căruţă. Drumul era în continuare impracticabil, cel cu duba n-ar fi avut nicio şansă să urce.

• După toată povestea cu drumul şi cu mobila, am luat hotărârea unanimă, cu unchiul, să intervenim asupra drumului, asta însemnând să cerem inclusiv la primărie un buldo-excavator, pentru a putea nivela drumul. Am reuşit să îl facem de aşa natură încât în vară, am putut urca cu un opel decapotabil până sus (mă rog, tot am atins în anumite puncte, dar am urcat).
• Ne-am apucat de renovarea camerei ce era la uscat. După constatarea uscării, am început iar cu tavan fals din polistiren. Marele atu al acestei camere (de aceea a şi rămas camera noastră) era soba individuală din cameră. Celelalte 2 erau încălzite cu ajutorul unei centrale cu tiraj natural, fără pompă sau altceva electric. Dar era anevoios de încălzit, aici era mult mai usor, făceai focul în sobă şi dădea caldură. Singurul impediment era părerea tuturor cum că soba asta nu face caldură, de asta s-a şi renunţat la a se mai folosi. Eu am zis să încerc să fac focul în ea şi, ce să vezi, căldură! Apăi, stai aşa că nu-i aşa, şi ne-am apucat de renovat.

• Tot aici am şi pus mare parte din mobilă, astfel că aveam deja o cameră în care puteam locui. Mobila a fost împărţită între camera asta şi prima cameră, la mijloc urmând să mai facem nişte rocade pe viitor.

• În acelaşi an, m-am şi căsătorit cu scumpa mea soţie şi astfel am fost destul de ocupaţi şi cu acest aspect. Însă, după nuntă şi săptămâna de miere (luna de miere nu mai există de mult), am ajuns acasă şi am hotărât că ne trebuie o maşină de teren să urcăm acolo. Astfel, a apărut ea, “atelajul agricol” cum îi zic eu acum:

• După aceasta, am început a ne bucura şi de toate priveliştile şi zonele de pe acolo: am fost în păduri cu maşina, pe de-a rândul, fără prea multe probleme, a mers unsă. Zici că era făcută pentru drumul ăla. Marea problemă era dacă dădeam de noroi, cauciucurile fiind de iarnă şi nu cu vreun specific offroad.

Ne-am oprit? Nici gând, a fost primul crăciun pe care l-am făcut la ţară şi, datorită maşinii de ţară, am putut să facem mult mai multe. La sfârşitul anului, mi-am luat propria maşină cu care acum urc sus fără probleme, inclusiv iarna. Dar asta nu înseamnă că nu folosim şi atelajul, la cărat mai ales! Iar în acelaşi an, am descoperit şi pirogravura, un lucru ce m-a ajutat în proiectele mele de tâmplărie.