Cred că am mai zis pe aici că am doi motani măricei care sunt foarte atașați de noi. Chiar și așa, au o personalitate proprie pe care nu reușești să o observi decât dacă petreci mult timp cu ei.
Avem un pisoi care e foarte afectuos și gelos. Atât de gelos încât frati-so ia bătaie zilnic dacă ne apropiem de el. Merge după noi cam cum merge mielul după oaie. Nu mușcă, nu zgârie, este foarte cuminte.
Cel de mai sus este rasă Europeană, maidanez de gard de Tutana.
Celălalt pisoi este o mixtură între un albastru de Rusia cu o siameză. Frumos foc, aduce cu un british shorthair. Are 8 Kg, deci e mare. Iar personalitatea lui era introvertită: venea când voia el pe la noi să îl mângâiem și rar îl vedeam la culoare.
Totul s-a schimbat in comportamentul lor de când a venit bebelusul. Așteptările noastre erau ca maidanezul să fie atașat și iubăreț cu copilașul, iar celălalt să se ascundă peste tot.
În schimb, maidanezul fuge pe unde apucă la o oarecare gălăgie și se ascunde. E de ajuns pentru el să fie într-o altă cameră. Din nou, e cuminte, nu bate, nu atacă, nu nimic. Dar caută liniștea.
Cel de rasă zici că e un băiat de la departamentul de mentenanță: oricare din noi patru (frati-so e inclus aici) avem o problemă, vine, constată, repară sau îngrijește. Nu există să fii ascuns în casă, că sare și deschide ușile pentru a interveni.
Când toate lucrurile merg bine, îl găsești la biroul lui, completând acte. Dacă toată lumea e fericită-n casă, pisica e la culcușul ei.
Mi se pare fascinant că animalele de companie au propriul lor comportament și o personalitate ce-i caracterizează. Nu cred că există un animal la fel ca altul, cum nici oamenii nu sunt identici.
Lăsați un comentariu