În tinerețea mea am vrut sa fac și eu contact cu muntele și traseele montane. Așa se face că soția mea m-a dus cu trenul la Bușteni și am pornit pe Jepii Mici. Prima mea conexiune a fost poate cu unul din cele mai dificile trasee din țară. Ce să mai, îmi place să trăiesc periculos.

Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc, ci despre momentul în care ne-am întors. Hotărârea noastră a fost să coborâm înapoi în Bușteni cu telecabina de acolo (pe vremea aia nu costa 200 de lei de persoană, mai ales că eram și studenți) și să ne mai plimbăm și noi prin orășel.

Ne-am oprit și în parc să ne odihnim, unde a venit el, individul din imaginea principală a postării. Era un pui de câine ciobănesc, o frumusețe de cățel, destul de descurcăreț pe meleagurile noastre. Practic era un pic cerșetor.

Ceea ce nu am luat eu în calcul e potențialul lui. Majoritatea oamenilor îi dădeau doar să mănânce, pe când eu i-am oferit și puțină iubire. M-am jucat cu el vreo oră, după care a plecat. După o scurta perioadă s-a întors la mine cu o bere…

Nu exagerez cu absolut nimic: mi-a adus o doză de bere un pic strâmbă, dar intactă. Nu o spărsese cu dinții, nu o stricase, era în perfectă stare.

Am intrat în pământ de rușine vă dați seama, că a fost cățelul să fure berea din oraș. Sunt aproape sigur că nu a plătit-o la magazin, să-mi facă mie cinste cu o bere că l-am mângâiat de două ori. Norocul meu a fost că a luat-o din parc, dintr-o plasă și am văzut că se căuta omul de băutură. M-am dus, i-am dus-o, mi-am cerut scuze, roșu în obraji cum nu se poate…

Grivei ăsta era lângă mine, la picior, înființat si dornic de aventură! Băi, vă jur că nu știam pe unde să mai scot cămașa! Norocul meu că au fost marcați de inteligența cățelului și au trecut cu vederea incidentul, zâmbind.

Cea mai mare prostie a mea din ziua aia? Că nu l-am luat cu mine. Cred că aș fi avut la bere gratis de nu puteam duce. Cu puțin antrenament aveam acces și la băuturi mai rafinate, cred…