Pentru toată lumea, momentul în care a venit primăvara este reprezentat de 1 martie din calendar, moment în care apare mărțișorul, ghiocelul și eventualele flori.
Si nu zic nu. Mai ales că anul ăsta a fost unul din singurii ani în care nu am avut un Martie cu zăpadă, deja e mare lucru. Dar pentru mine, momentul oficial în care primăvara s-a instalat e de fapt sâmbăta aia.
Sâmbăta aia pe care o aștept de când s-a făcut 1 ianuarie, aia în care trecem la ora de vară. Confirmă venirea primăverii cu mare aplomb.
Unde nu aș mai adaugă că am avut niște temperaturi extraordinare în acest sfârșit de martie. Ieri am făcut în curte treabă numai la kimono (kimono = tricou & pantaloni scurți).
Fac o paranteză aici: la un moment dat li s-a năzărit ăstora din UE să renunțe la trecerea asta de la ora de vară la iarnă și invers, făcând oficială ora de iarnă ca prestabilită.
Si mă gândeam ca omul prost în curte: păi dacă ora de vară e valabilă 7 luni din 12, de ce vrem ora ailaltă? De ce nu marșăm pe asta de vară, dacă tot ne place mai mult? Am închis paranteza.
Iar cu venirea sâmbetei, parcă viața are deja altă culoare. Și pentru asta, am si păsările și toate gâzele să confirme asta:
Să te trezești dimineața, să savurezi cafeaua într-un miros sublim de flori peste tot, să auzi cântecul ăsta. Păi nu îți mai trebuie nimic o bună perioadă de timp.
Câteodată, momentele ăstea m-ar face să renunț la București. Problema e că m-a învățat un om înțelept că orice am face, ora exactă tot de acolo se dă…